Transilvania: castele și conace renăscute din cenușă

Munți înalți, păduri nesfârșite, cetăți și biserici fortificate, conace boierești și sate cu iz tradițional. Vin toate la pachet cu o vizită în Transilvania. Cât de multe știm, însă, despre această regiune încântătoare a României?  Ați auzit,cu siguranță, de Castelul Bran, reședința regală de la Peleș sau impunătorul Castel al Corvinilor. Frumusețile Ardealului nu se opresc, totuși, aici.

În ultimii ani din ce în ce mai multe proiecte de revitalizare aduc în prim-plan domenii nobiliare cu inima deschisă pentru turism, care abia așteaptă să reediteze gloria nopților de odinioară.

Am adunat pentru dumneavoastră, în rândurile ce urmează, 5 dintre cele mai fermecătoare reședințe renăscute din Transilvania. Tot atâtea ocazii de vizitat și împărtășit cu cei dragi.

Castelul Kálnoky, Micloșoara, Covasna

Credit foto: Alex Boghian

La doar 40 de kilometri de Brașov un domeniu întreg a revenit, de curând, la viață. Povestea domeniului, și mai ales a castelului de aici, începe în secolul al XVII-lea când, în anul 1648, Kálnoky István III consemnează în jurnalul său ridicarea unei case de piatră în Micloșoara. Casa trece, din moștenitor în moștenitor, până la contele Dénes Kálnoky, jude regesc în ultima parte a vieții sale. Funcțiunea principală a fost cea de conac de vânătoare, însă în perioada comunistă este naționalizat și modificat pentru a funcționa drept cămin cultural. Abandonat de autorități, se degradează continuu, ajungând curând într-o stare deplorabilă.

Norocul face ca după Revoluție, Contele Tibor Kálnoky, a 25 a generație din această familie istorică ce fusese exilată, să decidă să se stabilească în țară, deși fusese născut în occident. „Scopul său a fost de a salva patrimoniul arhitectural al familiei, alături de patrimoniul natural și cultural al  regiunii, ajutând în același timp comunitatea, oamenii din regiune. Ceea ce a și reușit.” ne povestește Iulia Stancu, responsabil cu comunicarea la Castel.

„Ca într-o poveste clasică, este vorba despre un exil, un castel, un conte și un final fericit. Doar că aici clădirea însași a fost cea salvată de la abandon și uitare, devenind Muzeu al Vieții Transilvănene. Ea se numără acum printre puținele locuri din Transilvania administrate de aceeași familie care i-a dat și numele, ceea ce înseamnă că reprezintă o poveste veche de patru secole, dar o poveste vie.”

Pentru lucrările de restaurare, Fundația Kálnoky a apelat la o finanțare. „Obținerea finanțării prin granturi EEA a durat ceva timp și abia în 2014 s-a putut începe reabilitarea spectaculoasă a locului pe care Contele Kálnoky îl are acum în gestiune. Castelul aparține în continuare Baraoltului, dar este dat în concesiune familiei. Deoarece în interiorul clădirii nu mai rămăsese nimic, s-au făcut cercetări amănunțite și au fost recuperate obiecte de valoare care să reprezinte stilul de viață aristocrat în Transilvania-de la instrumente muzicale, la arme, mobilier, covoare.”  Un ajutor important în procesul de revitalizare a venit și din partea Guvernului României, Regatului Norvegiei, Liechtenstein și Islandei, precum și din partea INTBAU Scandinavia, o organizație internațională care susține protejarea patrimoniului arhitectural.

Din aprilie 2017 castelul-muzeu a devenit gazda unor evenimente diverse, de natură culturală și socială, menite să apropie comunitatea locală de cei interesați să îi afle istoria.

 Castelul Sâncrai–Banffy, Alba

Credit foto: Monumente Uitate

Despre familia Kemeny știm că este una dintre cele mai vechi familii cu sânge albastru din Transilvania, primele mențiuni istorice datând din secolul XIII. Castelul din Sâncrai este ridicat în 1805 la porunca acestora, dar în 1890 trece în proprietatea familiei nobiliare Banffy. Cum se petrece acest transfer de la o familie la cealaltă rămâne,însă, un mister. Există trei ipoteze plauzibile: miză a unui joc de noroc pierdut, prin căsătorie ori prin moștenire. Două nume sunt legate de cea de-a treia și cea mai plauzibilă dintre ipoteze: cel al baronului Jeno Bánffy și cel al arhitectului Pàkei Lajos, deși în biografia acestuia nu apare menționat nicăieri o asemenea intervenție.

Odată cu noul proprietar, castelul capătă și o nouă înfățișare. Jeno Bánffy  hotărăște să îl extindă, adăugându-i elemente baroce și neoclasice. Se construiește un turn și un corp nou iar fațada capătă ornamente bogate. La începutul secolului XX, la fel ca multe alte conace nobiliare, Sâncrai–Banffy trece în proprietatea statului.  O perioadă aici  funcționează un spital pentru copii cu dizabilități, o altă perioada îl găsește abandonat cu totul. Acești ani duc la deteriorarea ireversibilă a proprietății. Decadența sa  romantică atrage, totuși, atenția autorităților care decid să implementeze un amblu proiect de restructurare.

În 2013 își deschide porțile Centrul Cultural Castel Sâncrai, un loc unde se succed evenimente culturale și proiecte educaționale menite să îmbogățească spiritual pe cei care îi trec pragul. Dar, mai mult decât atât, domeniul devine o dovadă vie a unei rețete infailibile către succes: implicarea activă în reabilitarea patrimoniului.

Conacul Apafi,  Mălâncrav, Sibiu

Credit foto: Cristian Radu – Fundatia Mihai Eminescu Trust

Multe se pot povesti despre familia Apafi, iar istoria acesteia se întrepătrunde și cu cea a Castelului Sancrai. Nobilul maghiar Mihály Apafi a fost principalul rival al lui Ioan Kemeny la tronul princiar, acesta din urmă fiind susținut de către Habsburgi. A domnit vreme de 29 de ani și, printr-un joc al sorții, la puțin timp după moarte a fost urmat la tron de către fiul său, Mihály Apafi II. Chiar înainte ca Mihaly Apafi I să fie numit principe mama sa, Petki Borbála – văduva consilierului regal György Apafi, a dat ordin ca locuința veche, ridicată la începutul secolului XVII, să fie extinsă la dimensiunile unui conac. I s-au adăugat trei holuri boltite, care au făcut ca arhitectura să nu mai fie simetrică. Când Mihaly I s-a stins, intreaga familie s-a îndepărtat de Mâlâncrav. Vizitele au devenit rare, încetând cu totul odată cu stingerea liniei nobiliare Apafi din lipsă de moștenitori. Noul proprietar al conacului devine Kata Bethlen, membru al unei dintre cele mai influente familii din Bistrița-Năsăud și din întreaga Transilvanie. Perioada următoare, în care statul își însușește acest domeniu, transformând clădirea în Cămin Cultural, este cea mai însemnată din punct de vedere al distrugerii liniei directoare. În paragină îl găsește și Mihai Eminescu Trust, actualul proprietar. Lucrări exhaustive de restaurare în conformitate cu epoca și planurile inițiale au loc începând cu anul 2000. Odată ce finisajele sunt executate, un designer britanic este chemat să se ocupe de designul interior. Așa se face că mare parte a obiectelor din conac sunt fie lucrate de meșteri locali, fie găsite chiar în clădire.

Rezultatul acestui efort este o bijuterie pe care o puteți vizită și în care puteți rămâne peste noapte, dacă doriți să vedeți cum răsare soarele la conac J

Castelul Teleki, Gornești, Mureș

13524425_1077685435620641_3234965565063651123_n

Credit foto: Teleky Castle

La 17 km de Târgu Mureș se află o locuință nobiliară încărcată de istorie, martoră a unei metamorfoze continue încă din 1462. Domeniul și castelul din Gornești  sunt dăruite familiei Teleki de către principele Apafi și, pe măsură ce generații noi ii trec pragul, castelul este decorat cu piatră sculptată în stilul Renașterii transilvănene,  transformat după noile principii ale curentului baroc sau renovat într-o manieră sobră și provincială prin adoptarea unui stil minimalist, masiv. Reședința suferă teribil în urmă Revoluției de la 1849, după cum aflăm din relatările călătorului englez Charles Boner care, în lucrarea sa din 1850: Transylvania: Its Product and Its People,  menționează că nimic nu a scăpat urgiei rusești. Cu toate acestea „domeniul este admirabil cultivat; pluguri bune, grape, felurite mașini agricole precum și echipamente pentru  prepararea mâncării bovinelor la aburi pot fi regăsite în anexe. […] La Gernyeszeg există și o herghelie imensă, aparținând contelui Dominik Teleki. Caii lui au renume bun; și din specimenele pe care le-am văzut, merită.”

Cele mai multe stricăciuni în interior au fost pricinuite, însă, de perioada imediat următoare celui de-al doilea Război Mondial, când mare parte din mobilierul original și o însemnată parte din biblioteca au fost distruse sau furate. În 1949 domeniul este naționalizat iar castelul devine preventoriu TBC, cu modificările arhitecturale de rigoare. Din 2011 reintră în posesia urmașilor Teleki iar aceștia îl deschid publicului, făcând simultan și planuri de restaurare. Un fun fact este că impozanta clădire are 365 de ferestre, simbolizând zilele anului, iar credința populară spune că norocul privitorului se schimbă zilnic, odată cu fereastra pe care privește.  O ocazie deosebită de vizitare este prilejuită de „Zilele Castelului” pe care contele Teleki le organizează anual ajutat de voluntari sau, de ce nu, festivalul „Awake” care adună, de fiecare dată, tineri dornici să asculte muzică bună într-o atmosferă aristocrată.

Castelul Mikes, Zăbala, Covasna

6

Credit foto: Zabola Estate

Dacă iubiți poveștile cu conți și contese, domeniul Mikes din Zăbala este locul potrivit să poposiți. Și nu doar că veți fi oaspete de seama, ci veți avea ocazia de a pași într-o poveste care datează din secolul al XV-lea.

Prima atestare documentară a Castelului este făcută de contele Mikó Miklós, dar formă actuală a acestuia datează din anul 1867 când, la comandă contelui Mikes Benedekclădirea a fost extinsă și redecorata. I s-a adăugat o mansardă cu camere de locuit iar parterul a fost regândit pentru a permite o intrare deschisă. Cu acest prilej contele Mikes și soția acestuia, Sophia Moser, așează pe clădire blazonul familiei. O inovațiile din punct de vedere arhitectural este luminatorul exterior vizibil, cu ferestre mari din sticlă, care se ridică deasupra acoperișului. Dar cea mai mare inovație avea să vină în anul 1900 când clădirilor existente li se mai alătură una: „Casă Motorului”. Aici a fost amplasat un motor care genera curent electric iar el deservea atât reședința cât și 4 dintre localitățile care o înconjurau. Se presupune că ”vinovat” de aceste modificări se face contele Ármin Mikes. Tot în aceste vremuri apar și două clădiri noi: conacul ce se unește castelului, printr-un pod și un tunel, și Casă Elvețiană, construită pentru marea Expoziție din Paris. Pe aceasta din urmă soția contelui, Klementina Bethlen, o achiziționează în 1890 și o aduce în grădină tocmai din Viena.

În 1949 familia este forțată să părăsească casă, domeniul este naționalizat și aici funcționează, pe rând, un orfelinat, o școală, un sanatoriu și un spital de boli nervoase. După mulți ani de exil, odată cu dispariția regimului comunist, domeniul este revendicat și revine descendenților conților Mikes, Gregor Roy Chowdhury și  soției sale, Zsolna. Rând pe rând clădiri mai mari sau mai mici sunt restaurate cu căldură și își deschid porțile pentru vizitatori. Iar dacă decideți să innoptati aici nu ezitați să faceți o plimbare în grădinile ce le înconjoară, fiindcă vă aflați în inima unui parc dendrologic.

 

Articol preluat din numarul 43 al revistei Be Blue Air Magazine.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s