50 de zile cu cortul – așteptări vs. realitate

Da, recunosc. Sunt o fițoasă care cară cu ea pahare de șampanie în camping, nu poate trăi fără cafeaua de la ora 7 dimineața și își caută de lucru când se pune de grătar la cort, fiindcă e un dezastru la pârlit carnea pe față și pe dos.

Dar…pot face paste la Primus, strâng tot ce ne este necesar în sălbăticie în 3 minute, sunt AS la improvizat locuri de care poți agăța un duș mobil și pot sforăi liniștită lângă o autostradă aglomerată. Take that for skills! Iar în 2019 am fost campioană la campat. S-au strâns 50 de zile de somn sub cerul liber pe care, cât îmi va permite coloana vertebrală, sper să le replic și să le multiplic. Și am și învățat câteva lucruri esențiale pentru un concediu frumos în natură!

La cort se poate găti, repede și bine

În principal paste, grătar ori orez cu curry. Bacon, omletă și legume la tigaie. Cartofi în folie la jar, mâncare de fasole cu cârnați, hot dog pe băț, hamburgeri. Scoici de Dunăre puse direct pe grill, chinese food…și lista poate continua. Ce e magic este că, în pustietate, focul de tabără este un magnet care adună toată gașca – mică sau mare – la povești. Toată lumea simte nevoia să participe, să socializeze. Mult diferit de ieșirile la bere unde, ca un club de cyberwitches, simțim nevoia să comunicăm între noi pe Internet.

Campingul vine la pachet cu mișcare

Uneori vine cu o drumeție mai lungă, alteori cu puțin înot sau un traseu cu kayakul. Sunt foarte rare ocaziile când a campa nu este sinonim cu a face și un pic de mișcare. Măcar că ea se rezumă la a căuta și aduna câteva lemne, a tăia cu toporul doi butuci sau a strânge niște pietre pentru o vatră de foc. Iar pentru copii înseamnă veselie, spațiu să alerge și să exploreze. Nu demult am aflat de la o fetiță adorabilă, într-o seară la cort, că greierii cântă fiindcă își caută o prietenă…deci….

Image by Pexels in Pixabay
E o bună ocazie să petreci timp cu cei apropiați, fără să fii distras de tehnologie

Agenda noastră e, mai tot timpul, aglomerată. Și, oricât ne străduim, aducem cu noi acasă probleme de la muncă. Ori ținem musai să mai lucrăm vreo două pagini. Sau căutăm pe internet treaba aia care ne stă pe creier de două zile, comandăm ceva, facem shopping online sau lipim un serial de altul ca la maraton. În natură bateriile se termină repede 🙂 Și, cu puțin noroc, nu avem unde le reîncărca. Așa că, inevitabil, oamenii lasă telefoanele, tabletele și laptopurile jos pentru puțină good old fashion socializare. Desigur, există baterii externe. Dar, cumva, când pleci cu cortul nu prea simți nevoia să le folosești.

Există o listă de lucruri care fac viața confortabilă

Chiar dacă ești în sălbăticie, nu e cazul să fii sălbatic. Viața la cort poate fi poezie dacă știi să împachetezi ce trebuie. Iar prin ce trebuie înțeleg saci de dormit, saltea gonflabilă sau izopren, lumină pentru cort, frontale, hamac, scaune de pescar, pelerine de ploaie și protecție pentru cort. Pahare de vin de unică folosință, adunate de pe la vreo petrecere, pe care le puteți refolosi până leșină plasticul din ele. Primus…căni, farfurii și tacâmuri de metal, un set de tigăi de camping. Cafea, musai. Un duș de agățat în copaci de la Decathlon, șervețele umede și o pungă să le luați înapoi acasă( Folosite, da. Fiindcă șervețelele umede sunt din plastic și nu le lăsăm in natură. Să zic și de hârtia igienică? ). Un briceag multifuncțional pentru sticlele de vin sau de bere, spirale anti-țânțari și spray împotriva insectelor. Și lista poate continuă, după gust.

Image by Free-Photos in Pixabay
The not-so-glam part of it

Uneori plouă. Și când plouă nu-i așa frumos ca atunci când zaci la soare. Mai ales dacă plouă și înăuntru.

Sau bate vântul și tu, în loc să privești asta de la geam, ești fix în mijlocul situației. Ori e mai frig decât te așteptai și dormi îmbrăcat cu tot ce ai pus în rucsac. Trebuie să fii ordonat, să știi mereu unde îți sunt lucrurile, fiindcă altfel nu le mai găsești( deloc ). Dacă ai un cort mic, nu poți sta în picioare în el. Dacă ai un cort mare, îl cari greu în spinare. Te schimbi greu, e o întreagă lecție de contorsionism, nu strică să faci cursuri de Pilates înainte. Ahhh! Era să uit: trebuie să ai încredere în oameni când dormi la cort, iar asta e kind of scary. Și în mistreți. Și în șerpii din Deltă sau de la Priopcea.

Așteptări vs. realitate – versiunea mea

Când vine vorba de campat eu sunt mereu ușor de mulțumit. Asta nu înseamnă că totul e perfect. A fost data aia când am uitat bețele de la cort acasă, am improvizat o treabă și apoi toată noaptea a plouat. Iar pânza de la cort îmi atingea nasul și simțeam, efectiv, cum îmi picură în cap. Sau data când a fost nevoie să dormim în spatele unei stații de autobuz în Australia, fiindcă ăla a fost singurul loc ok pe care l-am găsit într-o zonă prin care eram în trecere. Am făcut grătar pe plajă, a venit vântul și am mâncat nisip cu carne. Găteam vită chinezească și ne-a plouat-o furtuna tropicală. Mama a stat trează toată noaptea lângă mine, într-un weekend, pentru că, citez : “se auzea prea tare marea”. Oh…și a mai fost și ziua când, departe în pădure, făceam relaxată duș într-un loc extrem de retras și doi îndrăgostiți au căutat un loc extrem de retras să facă dragoste :> But, that is the beauty of it, I guess….

Image by StockSnap in Pixabay
Deci? De ce ai face-o?

…mai ales când ai terminat facultatea, ai un serviciu și îți permiți o amărâtă de cazare la Costinești, în aceeași casă cu o băbuță supărăcioasă care te pune să dai muzica mai încet?

  • Pentru peisaj – multitudinea de locații în care poți pune cortul, însoțite de apusurile și răsăriturile lor, de nisip, de brazi ori de iarba înaltă bate, de departe, orice cazare în care am avut ( până acum ) bucuria să stau. Și n-au fost puține.
  • Pentru libertate – vii când vrei, pleci când vrei, ai tot cu tine și la tine. Ești departe de civilizație, poți număra stelele și stinge lumina când îți dorești. Atârni un hamac între doi pomi ori pui un scaun de pescar la buza mării… Nu ai nevoie de alarmă, dimineața te trezesc păsările. Nu poți sta până la 2 pe Netflix, fiindcă îți lipsește televizorul. Te culci la 9 și te trezești la 5 fără dificultate iar asta îți resetează ciclul de somn și te ajută să lupți cu nervozitatea, depresia și stress-ul.
  • Pentru focul de tabără – pe care, în primul rând, înveți să îl aprinzi. Ori pentru grilled marshmallow, că tot vedeam în filmele americane când eram copii cum își pârleau oamenii bezelele la flacără.
  • Pentru că e gratis – dacă nu te duci într-un camping amenajat. În Europa s-au înmulțit regulile legate de campare dar, chiar și așa, dacă nu ești gălăgios nu o să ai probleme.
  • Pentru că te ajută să realizezi că n-ai nevoie de o tonă de lucruri să fii fericit. Pentru că poți mirosi un brad tot anul, nu e nevoie să tai unul și să îl ții 3 zile în casă de Crăciun ca să “miroasă a brad”…

———- to be continued ———


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s