Tapas – între prezent şi legendă

O vizită în Spania înseamnă, de cele mai multe ori, şi o experienţă culinară unică. Ori, tabloul gastronomic nu ar fi complet fără vestitele tapas.  Apetisante, făcând cu ochiul din galantar, acestea au o istorie pe cât de interesantă pe atât de puţin cunoscută.

 

În română termenul “tapa” se traduce prin “capac”, derivă din “tapar” – a acoperi, a ascunde  iar legenda spune că în secolul al XVI-lea proprietarii localurilor în Castilla, dându-şi seama că mirosul puternic al brânzei maturate poate acoperi gustul vinului alterat sau de proastă calitate, au răspândit obiceiul de a acoperi paharele cu o bucăţică de brânză. Alţii îl consideră iniţiatorul acestui obicei pe regele Alfonso al X-lea care, călătorind în Cádiz, s-a oprit pentru o mică gustare la hanul din localitate. Cum pe terasă bătea un vânt nărăvaş iar hangiul dorea să protejeze paharul de vin al majestăţii sale, acesta a sosit acoperit cu o feliuţă de jamon. Regelui, aparent, i-a plăcut această asociere astfel încât, comandând al doilea pahar de vin, a solicitat că acesta să fie însoţit de o nouă „tapa”, un capac ca cel dinainte. În a două jumătate a secolului XVI termenul tapa se folosea în Spania, ca o traducere a franţuzescului étape, pentru a face referire la staţionarea soldaţilor aflaţi în marş de mai mult de o zi.  “Tapa” era locaţia unde aceştia se aprovizionau, “tapear” era acţiune de aprovizionare propriu-zisă şi “montar tapa” reprezenta pregătirea şi planificarea aprovizionării.

.

Astăzi tapa a căpătat valenţe noi. Deoarece în Spania localnicii iau cina destul de târziu (de cele mai multe ori după orele 21 ) nu este neobişnuit ca, ieşind de la serviciu, să se oprească pentru un pahar de vin într-unul dintre multele baruri unde, alături de băutură, li se servesc adesea gratuit aceaste mici gustări ce potolesc foamea. În funcţie de zonă ele pot purta denumiri diferite. Li se mai spune banderillas ( diminutivul de la bandera – steag ), bocas sau pinchos (pintxos în bască ) pentru că cele mai multe sunt fixate cu o scobitoare. În unele locuri fiecărui “pincho” i se asociază o scobitoare de formă sau culoare specială, astfel încât la final, numărând scobitorile de fiecare fel să se poate socoti nota. Se servesc calde (fructe de mare, sardine, scrumbie) sau reci (brânză, măsline) iar preţul variază de la 1 la 2 euro, în funcţie de ingrediente, locaţie şi ingeniozitatea cu care acestea sunt prezentate. Mai multe tapas pot constitui media ración ( o jumătate de porţie ) sau una ración(o porţie întreagă), caz în care acestea pot înlocui cu succes masa de seară.

.

Tapas sunt un melaj între conceptul de cină şi conceptul de socializare, de aici şi verbul ‘tapear'(a consuma tapas) sau expresia  ‘ir de tapas’ (a colinda mai multe locaţii cu scopul de a consuma tapas). Socializarea este însă cea mai importantă componentă a ecuaţiei şi, datorită capacităţii ei extraordinare de a aduce oamenii împreună, mica gustare este o caracteristică importantă a culturii spaniole. Ea a fost cu succes “exportată” şi în  America de Nord, Mexic sau Argentina. Merită, deci, să faceţi un sondaj înainte de a călători pentru a găsi cele mai populare locaţii ale destinaţiei dumneavoastră şi să mergeţi să încercaţi tapas împreună cu localnicii.

Şi, pentru că mi-a plăcut atât de mult, am povestit despre Madrid la Hotnews:  http://smartwoman.hotnews.ro/Tapas-intre-prezent-si-legenda


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s